
Mentenanța website-ului este unul dintre serviciile pe care ajungi să le observi mai ales atunci când lipsesc. Cât timp site-ul se deschide, paginile arată bine, formularele funcționează și poți intra liniștită în WordPress, e foarte ușor să te întrebi pentru ce plătești, de fapt, lună de lună.
Ei bine, plătești pentru partea tehnică a site-ului și pentru faptul că există cineva care îl urmărește, face update-urile necesare și poate interveni atunci când apare o problemă. Mentenanța nu înseamnă redesign, schimbări permanente de conținut sau dezvoltarea unor funcționalități noi, iar aici apare, de cele mai multe ori, confuzia.
Ce înseamnă, concret, mentenanța website-ului?
La ON Brand, contractul de mentenanță acoperă în primul rând partea tehnică a unui website WordPress. Asta înseamnă update-uri pentru temă și pluginuri, intervenție de urgență atunci când apare o problemă, restaurare din backup dacă situația o cere și încărcarea a maximum două articole pe lună. În plus, clientele aflate în mentenanță îmi scriu frecvent cu întrebări punctuale legate de site, iar pentru lucrurile mici pot să le ofer rapid o direcție sau o lămurire.
Poate nu pare un serviciu foarte spectaculos, dar nici nu ar trebui să fie. Scopul mentenanței este tocmai să păstreze site-ul funcțional și să reducă riscul să intri într-o zi pe site și descoperi că editorul nu mai merge, că o pagină s-a stricat sau că în locul unor elemente vizuale apar bucăți de cod.
Un website WordPress nu este un produs static, pe care îl construiești o dată și apoi îl lași neatins ani de zile. WordPress primește versiuni noi, tema se actualizează, pluginurile se actualizează și ele, iar toate aceste elemente trebuie să continue să funcționeze împreună. Uneori, un update rezolvă o problemă de securitate; alteori, o versiune veche devine incompatibilă cu restul sistemului. Din acest motiv, site-ul are nevoie de întreținere chiar și în perioadele în care tu nu schimbi nimic la el.
Mentenanța website-ului și modificările pe site sunt două lucruri diferite
Aici se creează cele mai multe așteptări greșite. Pentru că există un contract lunar, e ușor să apară impresia că orice modificare făcută în interiorul site-ului intră automat în mentenanță.
De exemplu, schimbarea textelor de pe o pagină, înlocuirea fotografiilor, urcarea unei resurse noi, crearea unei pagini de descărcare sau configurarea unui flow prin care cineva completează un formular și primește automat un ebook sunt toate lucruri care pot fi făcute pe site, dar nu fac parte din mentenanța tehnică.
Diferența este mai ușor de înțeles dacă ne uităm la scopul intervenției. Mentenanța păstrează funcțional ceea ce există deja, în timp ce modificările de conținut, web designul sau automatizările schimbă, extind ori adaugă ceva nou în site. Un update de plugin și construirea unui flow pentru un lead magnet pot avea loc în același WordPress, dar sunt două tipuri complet diferite de muncă.
Dacă vrei, de exemplu, să construiești un sistem nou pentru o resursă gratuită, acel lucru presupune gândirea paginii, integrarea formularului, conectarea cu platforma de email marketing, testarea procesului și uneori ajustări de design. Este un mini-proiect în sine. Dacă încă ești în etapa în care lucrezi la ideea resursei, poți începe cu mini cursul Lead Magnet, iar partea de implementare poate fi tratată separat.
De ce ai nevoie de mentenanță și atunci când nu faci nimic cu site-ul
Una dintre cele mai frecvente idei pe care le întâlnesc este că, dacă nu ai activitate pe site, nu mai ai nevoie nici de mentenanță. De exemplu, treci printr-o perioadă în care îți regândești businessul, nu mai publici articole, nu ai campanii și nici nu faci schimbări în pagini, așa că mentenanța pare un cost pe care îl poți opri temporar.
Doar că activitatea ta de business și activitatea tehnică din spatele website-ului nu merg întotdeauna în același ritm. Tu poți să nu modifici nimic timp de patru luni, însă WordPress, tema și pluginurile continuă să evolueze. În acest interval apar versiuni noi, se rezolvă vulnerabilități, se schimbă compatibilități și, cu cât trece mai mult timp fără update-uri, cu atât poate deveni mai dificil să aduci tot sistemul la zi fără probleme.
Asta este partea pe care nu o vezi atunci când site-ul „merge”. Faptul că tu nu intri în el și nu îl folosești activ nu înseamnă că partea tehnică a rămas înghețată în timp.
Ce se poate întâmpla după trei luni fără mentenanță
O să îi spunem Alina.
Alina a renunțat la mentenanța lunară într-o perioadă în care nu mai avea foarte multă claritate în business. Nu știa exact ce urma să facă mai departe, nu lucra activ la site și, din perspectiva ei, avea sens să oprească pentru o vreme acest cost.
După aproape trei luni mi-a scris pentru că nu mai putea edita corect una dintre pagini. În locul unor elemente normale din pagină îi apăreau niște coduri, iar editorul nu mai funcționa așa cum știa ea.
I-am amintit atunci că site-ul nu mai era în mentenanța ON Brand de trei luni. Din momentul în care un website iese din mentenanță, eu nu mai urmăresc ce se întâmplă acolo și nici nu pot ști cu certitudine ce update-uri au fost făcute, ce versiuni rulează sau dacă au apărut între timp conflicte între temă, pluginuri și editor.
Asta schimbă complet tipul de intervenție. Când site-ul este urmărit constant, există continuitate și context. Când revine după jumătate de an direct cu o problemă, primul pas este investigația: trebuie să aflăm ce s-a schimbat, ce nu mai este compatibil și unde s-a produs ruptura.
Ce plătești de fapt prin contractul de mentenanță
Mentenanța ON Brand pornește de la 200 de lei pe lună. La nivel concret, în suma asta intră update-urile tehnice, backup-ul, intervenția de urgență, posibilitatea de restaurare și cele două articole încărcate lunar. Dincolo de lista propriu-zisă de servicii, plătești însă și continuitatea.
Site-ul este în vizorul meu. Știu cum este construit, ce folosește și pot interveni mult mai repede atunci când ceva nu funcționează. De asemenea, clientele care au mentenanță îmi scriu frecvent cu întrebări mici: dacă o anumită idee se poate implementa, unde ar fi mai potrivit să pună o resursă, dacă un comportament al site-ului este normal sau dacă merită să facă o anumită schimbare. Nu înseamnă că orice proiect nou intră în abonament, dar există accesul acesta direct și contextul necesar ca răspunsurile să vină repede.
În schimb, atunci când un site nu a mai fost urmărit de luni de zile și apare o problemă, intervenția poate ajunge la 800 – 1.000 lei, în funcție de ce trebuie verificat și reparat. Uneori problema este simplă și se rezolvă repede. Alteori sunt implicate mai multe pluginuri, versiuni vechi, incompatibilități, backup-uri sau elemente care trebuie reconstruite.
Din acest motiv, comparația corectă nu este între 200 lei pe lună și zero lei pe lună, ci între costul întreținerii regulate și costul unei intervenții făcute după ce problema a apărut deja.
Un website nu vine doar cu prețul construirii lui
Cred că aici este una dintre cele mai importante schimbări de perspectivă. Atunci când decizi să ai un website, costul lui nu se oprește în momentul în care ai plătit designul și implementarea. Mai există hostingul, domeniul, eventualele licențe și partea de mentenanță tehnică.
Este foarte asemănător cu orice alt instrument pe care îl folosești în business. Faptul că l-ai cumpărat sau construit nu înseamnă că nu va mai genera niciun cost de funcționare. Un website are infrastructură în spate, iar infrastructura aceea trebuie administrată.
Dacă urmează să îți construiești site-ul, merită să iei în calcul aceste costuri încă de la început, nu să le descoperi ulterior ca pe niște cheltuieli neașteptate. În proiectele noastre de Webdesign, abordăm site-ul ca pe o parte funcțională din business și din brand, nu doar ca pe un proiect care trebuie să arate bine în ziua lansării.
Iar dacă ai deja un website, întrebarea utilă este cine îl urmărește tehnic în perioadele în care tu nu ai timp, chef sau motive să intri în el. De cele mai multe ori, problemele nu apar exact în lunile în care ești pregătită să le gestionezi.
Mentenanța website-ului este parte din costul de funcționare al site-ului
Poți trece prin luni în care nu lansezi nimic, nu publici articole și poate chiar îți regândești direcția businessului. Toate acestea sunt firești și nu schimbă faptul că website-ul continuă să existe și să ruleze pe o infrastructură tehnică ce are nevoie de update-uri și verificări.
Din punctul meu de vedere, mentenanța trebuie privită ca parte din costul normal de funcționare al site-ului, la fel cum privești hostingul sau domeniul. Nu pentru că în fiecare lună se întâmplă ceva spectaculos, ci pentru că această constanță previne intervenții costisitoare și stresante.
Pentru 200 lei pe lună, ai un site urmărit tehnic, update-uri făcute regulat, backup, intervenție de urgență și un om care știe deja ce se află în spatele lui. Dacă alegi să renunți la mentenanță, este bine să o faci înțelegând că responsabilitatea pentru partea tehnică nu dispare odată cu abonamentul, iar un eventual cost de reparație poate fi semnificativ mai mare.
Când îți construiești un website, îți asumi nu doar costul de lansare, ci și costurile care vin cu păstrarea lui funcțională. Iar mentenanța este, în esență, felul prin care te asiguri că există în permanență cineva cu ochii pe partea pe care tu, ca antreprenor, nici nu ar trebui să fii nevoită să o urmărești zi de zi.